luni, 28 ianuarie 2013

Orez cu legume

Un stil de viata sanatos incepe cu o alimentatie sanatoasa. Acest orez cu legume nu mai are nevoie de "carnea preferata" sau alte "acompaniamente alimentare" pentru ca e perfect! 

M-am inspirat la aceasta reteta de pe www.delicatesa.ro, un site minunat de altfel. Desigur tot meritul pentru aceasta idee ii revine Amei prin provocarea secreta.


Avem nevoie de :

  • 1 cana orez;
  • 1 legatura ceapa verde (sau o ceapa mare);
  • 1 morcov mare;
  • 1 conserva ciuperci;
  • 1 ardei gras rosu;
  • 1 pahar vin alb (cantitatea este orientativa, puteti pune mai putin sau deloc);
  • 1 catel usturoi;
  • 2 linguri unt.
  • ulei, sare, piper, condimente.

Cum se face:

1. Spalam bine bine orezul. Il punem intr-un bol termorezistent incapator si adaugam (cu aceeasi masura) 3 cani apa. Dam la cuptorul cu microunde 10 minute.

2. In acest timp pregatim legumele. Taiem ceapa verde marunt, curatam si razuim morcovul, taiem ciupercile, ardeiul si usturoiul marunt.

3. Intr-o tigaie, topim untul si adaugam ceapa. Lasam la calit 1-2 minute, adaugam morcovul si ciupercile. Lasam la calit 5 minute dupa care adaugam ardeiul si usturoiul. Daca e nevoie mai adaugam unt sau ulei. Apoi incepem sa adaugam cate un sfert de pahar de apa, astfel incat legumele sa fiarba incet si sa scada. Am adaugat apa de 2 ori, iar a treia oara am adaugam o jumatate pahar vin alb

4. Scoatem orezul si adaugam legumele. Amestecam bine, adaugam sare si alte condimente si restul de vin si mai punem la cuptorul cu microunde inca 10 minute, verificand si amestecand de 2-3 ori.

Scoatem si servim ca atare! Vinul il parfumeaza atat de frumos, si toate aromele au timp destul ca sa se intrepatrunda. Gustul este cu adevarat deosebit. 



Va invit sa pregatiti ceva dellicios!
Lavinia Gheorghias

Un comentariu: